Îngrãşãmânt organic din urzicã

imageAm beneficiat din plin în acest sezon de lanul meu de urzicã pe care l-am valorificat transformândul în îngrãşãmânt organic pentru culturile de arbuşti fructiferi din Ferma Bãrzani.

Din documentarea efectuată înainte, am înţeles cã trebuie sã respect câteva reguli cum ar fi:
– recoltarea urzicilor înaintea  înfloritului;
– utilizarea apei de ploaie;
– utilizarea recepientelor de plastic.

imageRaportul plante/apă a fost de  1:2 (o parte urzici tocate și două părți apă, aici părțile implicate se referă la volum). După depozitarea celor două elemente în recipientul de plastic acesta s-a amestecat o dată la 1-2 zile pentru a facilita astfel fermentarea.

Perioada de formare a îngrășământului 2-3 săptămâni, la mine a durat cca 3 săptămâni datorită timpului răcoros care nu a grăbit fermentarea.

 

imageAtenție: recipientul trebuie să prezinte orificii pentru aerisire, altfel ….vă creați bombă cu ceas :).

Mirosul emanat de produsul celor două elemente este groaznic, dar …bio :)).

Urmează să realizez fertilizarea culturilor în raport de 1:10 (O parte îngrăsământ + zece părți apă) administrat la baza plantelor.

Prin această operație realizez fertilizarea plantelor(practic aduc un aport important de substanțe organice) și igienizarea solului.

 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Va felicit pentru initiativa frumoasa, sper sa ne tineti la curent cu rezultatele.Eu unul chiar as fi foarte curios daca Sepp Holzer are dreptate si anume ca principiile permaculturii se pot aplica si pe suprafete mari.
    Felicitari si multa bafta in viitoarele proiecte!